Instruire în cadrul PNAET la Donduşeni, 15-26 mai 2017

În perioada 15-26 mai 2017 în s. Ţaul din raionul Donduşeni un grup de tineri participă la cursurile de instruire din cadrul Programului Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET), componenta I.

O parte bună din participanţi au deja afacerea sa, care doresc să o dezvolte prin participarea la programul PNAET.

“PNAET este o oportunitate pentru tinerii ce doresc să iniţieze sau să-şi dezvolte afacerea. Business-ul necesită cunoştinţe şi abilităţi în mai multe domenii. Cursurile cuprind sesiuni teoretice, practice, vizite la întreprinderi de succes din teritoriu şi la băncile ce oferă credite pentru IMM. Pe parcursul a două săptămâni, participanții vor fi instruiți gratuit în domenii aferente activităţii antreprenoriale: înregistrarea afacerii şi legislaţia în domeniu, planificarea afacerii, managementul financiar, contabilitate, marketing şi vânzări, managementul resurselor umane”, – a spus Inna Stanciu, directorul filialei Edineţ a CCI.

La finele instruirii participanţii vor obţine certificate ce le vor permite să aplice şi la componenta II a proiectului pentru a obţine finanţare cu o porţiune de grant.

De menţionat, PNAET este un program destinat persoanelor tinere cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, care doresc să-şi dezvolte abilităţi antreprenoriale, să lanseze sau să extindă o afacere proprie în zonele rurale în domeniul agriculturii sau producerii, creând astfel noi locuri de muncă. Durata Programului este 2008-2017.  În anul 2016 în regiunea de nord au solicitat finanţare în cadrul PNAET 8 persoane.

PNAET Donduseni 05.2017

Distribuie acest articol: