Sesiune de instruire pentru experţii-evaluatori din sistemul „Expertul CCI” la Edineţ

La 27 iulie 2018, în incinta filialei Edineţ a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova s-a desfășurat sesiunea de instruire pentru experţii-evaluatori din sistemul „Expertul CCI” care a avut drept scop sporirea competențelor profesionale ale experților-evaluatori din Sistemul Cameral.

La eveniment au participat 15 experți-evaluatori din domeniu, din cadrul subdiviziunilor și filialelor CCI. Vorbitori în cadrul sesiunii au fost dnul Mihail Balan, expert-evaluator al bunurilor imobile, filiala Edineţ a CCI, dnul Ivan Moroz, expert-evaluator al bunurilor mobile, filiala Edineţ a CCI, dnul Stanislav Pocitari, expert-evaluator Direcţia expertiză, evaluare şi servicii în comerţ internaţional a CCI, care s-au expus referitor la evaluarea plantaţiilor și la exemple practice, folosind abordările prin comparație, prin venit și prin cost, riscurile expertului-evaluator la evaluarea diferitor bunuri, determinarea stării tehnice de facto prin prisma Legii Nr. 105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor.

Dna Lucia Doroftei, șef al Direcţiei analiză şi suport informaţional a CCI, a evidențiat necesitatea organizării acestor seminare pentru îmbunătățirea cunoștințelor în domeniu, inițierea cu inovațiile apărute în standardele naționale și internaționale, schimbul de experiență între colegi.

Pe tot parcursul instruirii s-a menţinut o discuţie interactivă cu întrebări şi schimb de opinii.

La finele sesiunii, au accentuat necesitatea desfășurării acestor evenimente mai des.

De menţionat, pe parcursul anului experţii-evaluatori din sistemul „Expertul CCI” participă activ şi sunt motivaţi pentru formare profesională continuă.

Distribuie acest articol: