Tineri instruiţi în “Generarea ideilor de afaceri”

În data de 20 noiembrie 2018, la Parcul Industrial Edineţ,  26 de tineri din raionul Edineţ, au participat la sesiunea de instruire „Generarea ideilor de afaceri” organizată în cadrul proiectului “Edineț – Pol de creștere economică în regiunea de Nord a Republicii Moldova”.

Tinerii participanți, au învățat cum să genereze ideile de afaceri, prin prisma următoarelor principii și calități cheie: creativitate  – curiozitate – critică și decizie (alternativă) – curaj – actualitate (tendințe) și perspective.

Pe parcursul instruirii, participanții au lucrat în echipe, elaborând rețeaua de management a businessului, de imaginație, de flexibilitate a atenției, fundamentate prin “Tehnica de generare a ideilor” a lui James Webb Young, astfel, consolidîndu-și capacitățile în redefinirea ideilor de afaceri inițiale, într-o combinație nouă mai reușită. Brainstormingul le-a oferit participanților posibilitatea să-şi reflecte ideea de afacere în doar 3 cuvinte, iar istoriile de succes: Cazul “Moldavanul s-a întors din Rusia cu 100 de euro și și-a început afacerea” (Victor Verezhan, Stefan-Voda), Cazul producției de căpșuni ca o nouă viață pentru sat (satul Kunich) au adăugat curaj participanţilor.

La finele instruirii participanţii au aşternut ideea lor de afacere într-un Plan de afaceri, pe 1 foaie, apoi au evaluat utilizând modelul Osterwalder.

De menţionat, în cadrul proiectului “Edineț – Pol de creștere economică în regiunea de Nord a Republicii Moldova” vor fi instruiți 100 tineri în domeniul antreprenorial și alte domenii conexe.

Notă: Proiectul ”Edineț – Pol de creștere economică în regiunea de Nord a Republicii Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană, și implementat de Primăria municipiului Edineț în parteneriat cu Asociația Obștească Centrul de Dezvoltare Comunitară Integrată și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.  Cu o durată de 24 de luni, proiectul are drept scop să îmbunătățească capacitățile locale și a infrastructurii de afaceri pentru stimularea creării de noi întreprinderi în mun. Edineț, cu impact asupra creșterii economice incluzive în regiunea de Nord a Moldovei.

Distribuie acest articol: