Generaţie nouă de antreprenori în domeniul textilelor

În perioada 22-27 februarie 2022, filiala Edineţ a CCI RM a organizat instruire în cadrul BOOT CAMP PROGRAMUL START-UP GENERATION la nivel transfrontalier pentru 60 studenţi din România  şi Moldova cu implicarea a trainerilor din Romania și Republica Moldova realizat in format mixt training-uri on -line și training-uri cu prezență fizică.

Instruirile în cadrul BOOT-CAMP-ului au fost realizate pentru studenții din cadrul facultăților de textile ale Universității Tehnice din Moldova și Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” Iași.

Pe parcursul instruirilor cei 60 studenți din România şi Moldova şi-au dezvoltat abilitățile antreprenoriale, şi-au format abilități de inițiere afacerilor în domeniul industriei textile.

Instruirile au oferit un mecanism de instruire inovativ a studenților în domeniul antreprenoriatului, noi abordări de instruire care  au încurajat gândirea critic şi rezolvarea creativă a problemelor.

Formatorii au dezvoltat abilități practice în identificarea oportunităților pentru dezvoltarea unei idei pentru afacerea proprie, au stimulat lucru în echipă, au organizat experimente chibzuite pentru a găsi soluții la probleme complexe, au învăţat participanţii de a vorbi cu încredere, convingator și persuasive, să utilizeze eficient curiozitatea și creativitatea pentru a identifica noi soluții, să efectuieze managementul schimbărilor, financiar şi cel al riscurilor.

Programul de instruire  a conținut partea teoretică de instruire  şi partea practică de instruire cu utilizarea metodologiei learning-by-doing, examinarea studiilor de caz, oferirea exercițiilor practice.

 Proiectul ” Collaborative Entrepreneurial Education” este implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Moldova, Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Iași și Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi cu suportul financiar al Uniunii Europene prin intermediul Programului transfrontalier România-Republica Moldova.

Distribuie acest articol: