Succesele companiilor membre a CCI RM apreciate de Guvernul Republicii Moldova

În data de 23 noiembrie 2018 la Conferința Internațională a IMM-urilor, cu genericul “INDUSTRIA 4.0”, organizată de către Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) au participat membrii CCI RM.

Conferința a avut drept obiectiv conturarea provocărilor pentru IMM-uri în procesul de tranziție către noua revoluție industrială, creșterea gradului de conștientizare privind digitalizarea industriei în Moldova, beneficiile și posibilități noi de colaborare pentru IMM-uri în cadrul economiei digitale, automatizarea și introducerea proceselor de producere inteligente, crearea și stimularea polilor industriali.

În cadrul conferinţei pentru rezultate remarcabile, înregistrate în a. 2017, au fost premiate companiile membre CCI RM din nordul republicii:

Compania “MERE – NORD – AV” S.R.L conducător dna Lilia Zaporojan, căreia ia fost conferit Diploma de gradul II a  Guvernului Republicii Moldova la Nominația: “Cel mai bun antreprenor – femeie”.

Compania Î.I. „Oxana Edinac”, conducător dna Oxana Edinac, căreia ia fost conferit Diploma de gradul II a  Guvernului Republicii Moldova la Nominația: “Cea mai bună întreprindere din sfera comerţului”.

Totodată, companiile membre CCI RM G.Ţ. „Bejenari Angela” şi Î.I. „Oxana Edinac” au obținut granturi a câte 120 mii lei de la ODIMM în cadrul proiectului „Business Academy for Women” pentru a-și putea dezvolta afacerea ca femei cu cele mai bune idei antreprenoriale.

De menţionat, că filiala Edineţ numără 57 de membri CCI RM şi vă invită să deveniţi membru a acestei echipe frumoase şi de succes. Pentru detalii accesaţi link-ul

https://edinet.chamber.md/membri/cum-poti-deveni-membru-al-camerei-de-comert-si-industrie-a-rm/

Distribuie acest articol: