Miere și ceaiuri naturale, lumânări parfumate hand-made, produse cosmetice, dar și piese vestimentare au fost expuse în piața „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Edineț, în cadrul Târgul Expoziţional Universal „Pentru voi femei frumoase”. Evenimentul este organizat şi petrecut de către filiala Edineţ a CCI RM în parteneriat cu Primăria municipiului Edineţ şi a adunat 30 de producători autohtoni și meșteri populari din mai multe regiuni ale ţării.
Apicultorii sunt prezenţi la târg cu diverse produse „În apicultură, export, ambalare și procesare suntem din anul 2013. Am cercetat piața UE, am văzute care sunt cerințele, am acumulat practici și am încercat să creăm ceva la noi acasă”, a declarat Marin Dragomir, fondatorul companiei Nectar Lux. Compania fondată de tânărul apicultor este prima din R. Moldova care produce miere-cremă cu diferite gusturi de fructe liofilizate. Fiecare kilogram de miere este testat, certificat și ambalat cu grijă.
Meșterita Galina Samoșchina a adus la târg cele mai frumoase bijuterii din parafină. „O lumânare aduce căldură sufletească, lumină și o plăcere mare. De exemplu, ideea acestei lumânări am adus-o din Marea Britanie. Această lumânare este protejată fiind în păhar. Este aromatizată și frumoasă. Aici este trandafirul, iar din această parte flori uscate pe care le usuc vara, iar apoi le adaug în lucrări”, a spus Galina Samoșchina, meșteriță.
Iar Alina Timuș a venit de la Chișinău pentru a pune pe rafturi primii vestitori ai primăverii – mărțișoarele. „Am venit cu o gamă largă de mărțișoare, avem și compoziții. M-am străduit să fac diverse, pentru copii, împletite manual, cu broșă. Sunt zile numărate până la primăvară și lumea deja se interesează și se uită, le place”, a menționat Alina Timuș, meșteriță.
Evenimentul este dedicat celor mai scumpe și gingașe ființe – femeilor și are drept scop promovarea și susținerea producătorului autohton. „Am vrut să le aducem puțină sărbătoare, soare, bucurie în suflet și cât mai multe emoții pozitive. O să vedeți cât de creativi și cât de bravo sunt producătorii noștri, ce standuri și prezență au la târg, ce produse de calitate și ecologice sunt aici. Îmi pare bine că noi redescoperim astfel de producători la nivel regional”, a declarat Inna Stanciu, director Filiala Edineţ a Camerei de Comerț şi Industrie a RM.
Cumpărătorii spun că produsele aduse la târg sunt de calitate și la prețuri accesibile. „Calitatea e mai bună decât în toate celelalte magazine. Suntem aici pentru că știm că vom cumpăra ceva calitativ” „Nu sunt prima dată la acest târg, îmi place toată gama de produse care este aici. Toate produsele sunt naturale. Am încercat și din miere, și din uleiurile propuse” „Mie toate târgurile îmi plac. Cât mai multe evenimente pentru producători locali, cu atât mai frumos și bine pentru noi”, au spus cumpărătorii.
De menţionat, că Târgul expoziţional universal „Pentru voi femei frumoase” este la cea de-a VII-a ediție şi se desfășoară în perioada 8-10 februarie 2023.