Producători, meşteri populari şi agenţi economici îşi promovează produsele la Târgul Expoziţional “Primăvara la Ocniţa 2023”, care s-a desfăşurat În perioada 22-24 martie 2023 la Ocniţa organizat de filiala Edineţ Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Consiliul Raional Ocnița. Evenimentul a durat trei zile, timp în care oamenii au avut posibilitatea să admire şi să cumpere lucruri originale, produse în Moldova.
Scopul Târgului de la Ocniţa constă în susţinerea producătorilor autohtoni, promovarea produselor şi brandurilor care au reuşit să facă faţă schimbărilor economice.
“Este un târg expoziţie cu statut universal. Scopul a fost să creăm o suprafaţă unde s-ar putea întâlni consumatorul cu producătorul”, spune Ina Stanciu, director filiala Edinet a CCI.
La târg au participat producători din mai multe localităţi. Cei care au trecut prin târg au rămas încântaţi de lucrurile expuse:”De ce m-am oprit aici? Pentru că îmi plac lucrurile individuale, care nu se repetă. Piaţa acum este încărcată cu lucruri cam toate la fel.” “Lucrurile acestea din lut sunt foarte interesante. Ne-a fost interesant. Nu sunt foarte scumpe.”
În fiecare an, filiala Edineţ a Camerei de Comerţ şi Industrie organizează circa 9 expoziţii-târg cu scopul de a încuraja şi facilita iniţierea relaţiilor de colaborare dintre antreprenorii autohtoni.