Un eveniment tradițional – expo-târgul “Ultima frunză la Edineț” care celebrează toamna și aduce împreună producători, artizani și vizitatori din toată regiunea, a avut loc la Edineț în perioda 22-25 octombrie 2024. Expo-târgul a avut loc în Piața Ștefan cel Mare și Sfânt din Edineț și a reunit peste 30 de producători locali, meșteșugari și întreprinderi mici și mijlocii.
De fapt, Expo-tărgul este o oportunitate perfectă pentru întreprinderile mici și mijlocii de a-și expune produsele și de a crea noi conexiuni cu potențiali parteneri și clienți. Totodată, evenimentul și-a propus să păstreze și să promoveze tradițiile locale și meșteșugurile specifice zonei, încurajând creativitatea și spiritul antreprenorial.
Vizitatorii au avut oportunitatea să descopere o varietate de produse tradiționale și autentice, de la fructe și legume proaspete, miere, patiserie, până la artizanat, țesături și accesorii unice, toate realizate cu drag de mâini pricepute. Vizitatorii au vizitat standurile de produse, au participat la degustări și demonstrații, și au descoperit frumusețea și diversitatea produselor autohtone. Evenimentul a oferit vizitatorilor și posibilitatea de a cumpăra produse direct de la producători, contribuind astfel la susținerea economiei locale.
“Ultima frunză la Edineț” este mai mult decât o expoziție; este o sărbătoare a comunității, un loc de întâlnire pentru toți cei care apreciază calitatea, tradiția și diversitatea culturală. Într-o atmosferă caldă și prietenoasă, organizatorii au oferit bucuria să petreacă împreună ultimele zile de octombrie și să creeze amintiri de neuitat.
De menționat, evenimentul este organizat de Filiala Edineț a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în colaborare cu Primăria municipiului Edineț. Partenerii evenimentului contribuie la succesul acestui târg, asigurând o experiență plăcută și memorabilă pentru toți participanții și vizitatorii.