Acţiune social-economică „Gingăşia şi lumina speranţei copiilor”

Filiala Edineţ a CCI RM, membrii CCI RM în colaborare cu Fundaţia „Ion Ciumac” au organizat la 2 iunie 2019 evenimentul aflat la cea de a VII-a ediţie – acţiunea social-economică „Gingăşia şi lumina speranţei copiilor”.

Dna Inna Stanciu, directorul filialei Edineţ a CCI RM a spus: „Evenimentul este organizat la iniţiativa membrilor CCI RM- oameni de bună credinţă şi bunăvoinţă, care în această zi specială – Ziua internaţională a copilului – au fost alături de copiii bolnavi şi cu dezabilităţi. Este o zi specială pentru toată lumea, aşadar şi am cinstit-o ca atare şi cum să faci asta cel mai bine decât mergând alături la astfel de acţiuni împreuna cu aceşti copii.”

Dna Ioana Ciumac, preşedinta Fundaţiei “Ion Ciumac” a accentuat: “Ziua copilului este un prilej de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea si familia noastră, de a aprecia si iubi copiii şi de ajuta pe cei aflaţi în dificultate, astfel pentru întreagă societate în care activăm, fiind un exemplu de responsabilitate civică, educând tânăra generaţie în cele mai bune tradiţii ale poporului moldovean – stimă şi respect, atitudine pentru cei cărora le este mai greu în viaţă. Voia bună, surâsul gingaş, bucuria în ochii copiilor sădeşte în noi speranţa la un viitor mai bun.”

După acţiune copiii aflaţi în dificultate au avut parte de cadouri din partea filialei Edineţ a CCI RM şi suport financiar din partea membrilor CCI RM şi Fundaţiei de ajutorare a oamenilor bolnavi de cancer „Ion Ciumac”.

De menţionat, membrii CCI RM sunt persoane care participă activ la activităţile şi acţiunile ce ţin de viaţa economică şi socială a regiunii.

DSC_0809[1]

Distribuie acest articol: