Delegaţia letonă în vizită la Edineţ

O delegație din Letonia condusă de dna Jevgēnija Butņicka, reprezentanta Ministerului Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale (VARAM) al Letoniei a efectuat la 12 septembrie 2018 o vizită, organizată de ADR Nord, la Primăria municipiului Edineț, Filiala Edineț a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Parcul Industrial „Edineț”.

În cadrul întîlnirii dnul Constantin Cojocaru, primarul mun.Edineț a prezentat proiectele implementate și prioritățile de dezvoltare a municipiului Edineț ca pol de creștere economică, activitățile realizate cu colegii din Letonia, în special cu comunitățile înfrățite Rezekne si Daugavpils. Tematica prioritară au fost serviciile de apă și canalizare, deșeurile, dar si atragerea posibilelor rezidenți în parcul industrial. La rândul lor, delegația letonă s-a referit la structura și atribuțiile instituțiilor de dezvoltare regională din Letonia, și-au împărtășit experiența și au oferit recomandări pe marginea unor aspecte privind îmbunătățirea situației cu deșeurile menajere și apa din mun.Edineț.

La vizita Parcului Industrial Edineţ a fost prezentat Proiectul “Edineţ – Pol de creştere economică în regiunea de nord a Republicii Moldova”, implementat cu suportul Uniunii Europene în cadrul inițiativei “Primarii pentru Creștere Economica” (M4EG) şi implementat de Primăria municipiului Edineţ în parteneriat cu Asociația Obștească “Centrul de Dezvoltare Comunitară Integrată” şi Camera de Comerț şi Industrie a Republicii Moldova. Durata proiectului: 24 luni (08 ianuarie 2018 – 07 ianuarie 2020). Proiectul are drept scop sa îmbunătățească capacitățile locale şi a infrastructurii de afaceri pentru stimularea creării de noi întreprinderi în mun. Edinet, cu impact asupra creșterii economice incluzive în regiunea de Nord a Republicii Moldova.

În cadrul discuţiei cu dnul Vladislav Stanchevici, şef-adjunct al Zonei economice speciale Latgale, dna Inna Stanciu a vorbit despre oportunităţile oferite de filială mediului de afaceri din teritoriu, implementarea sistemului învăţămîntului dual, posibilităţi de colaborare pe viitor, atragerea rezidenţilor în Parcul Industrial Edineţ.

De menţionat, fililala Edineţ a CCI RM are semnat acord de colaborare cu Regiunea de dezvoltare Latgale, Letonia.

 

 

Distribuie acest articol: