În data de 20 noiembrie 2018, la Parcul Industrial Edineţ, 26 de tineri din raionul Edineţ, au participat la sesiunea de instruire „Generarea ideilor de afaceri” organizată în cadrul proiectului “Edineț – Pol de creștere economică în regiunea de Nord a Republicii Moldova”.
Tinerii participanți, au învățat cum să genereze ideile de afaceri, prin prisma următoarelor principii și calități cheie: creativitate – curiozitate – critică și decizie (alternativă) – curaj – actualitate (tendințe) și perspective.
Pe parcursul instruirii, participanții au lucrat în echipe, elaborând rețeaua de management a businessului, de imaginație, de flexibilitate a atenției, fundamentate prin “Tehnica de generare a ideilor” a lui James Webb Young, astfel, consolidîndu-și capacitățile în redefinirea ideilor de afaceri inițiale, într-o combinație nouă mai reușită. Brainstormingul le-a oferit participanților posibilitatea să-şi reflecte ideea de afacere în doar 3 cuvinte, iar istoriile de succes: Cazul “Moldavanul s-a întors din Rusia cu 100 de euro și și-a început afacerea” (Victor Verezhan, Stefan-Voda), Cazul producției de căpșuni ca o nouă viață pentru sat (satul Kunich) au adăugat curaj participanţilor.
La finele instruirii participanţii au aşternut ideea lor de afacere într-un Plan de afaceri, pe 1 foaie, apoi au evaluat utilizând modelul Osterwalder.
De menţionat, în cadrul proiectului “Edineț – Pol de creștere economică în regiunea de Nord a Republicii Moldova” vor fi instruiți 100 tineri în domeniul antreprenorial și alte domenii conexe.
Notă: Proiectul ”Edineț – Pol de creștere economică în regiunea de Nord a Republicii Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană, și implementat de Primăria municipiului Edineț în parteneriat cu Asociația Obștească Centrul de Dezvoltare Comunitară Integrată și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Cu o durată de 24 de luni, proiectul are drept scop să îmbunătățească capacitățile locale și a infrastructurii de afaceri pentru stimularea creării de noi întreprinderi în mun. Edineț, cu impact asupra creșterii economice incluzive în regiunea de Nord a Moldovei.