La 20 decembrie 2017 membri ai Camerei de Comerţ şi Industrie a RM din nordul republicii s-au întrunit la tradiţionala adunare anuală, unde au fost prezentate activităţile pentru perioada august – decembrie 2017, s-au discutat problemele cu care se confruntă mediul de afaceri, au fost stabilite direcţiile prioritare de activitate a CCI RM pentru anul 2018.
Year: 2017
Finalizarea cursurilor de instruire în cadrul PNAET în satele Corbu şi Ţaul, raionul Donduşeni
În perioada 06-19 decembrie 2017 în s. Corbu şi s. Ţaul, raionul Donduşeni, 51 de tineri au participat la Programul Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET), administrat de Organizaţia pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) “Componenta I: Instruire şi consultanţă antreprenorială”.
Finalizarea cursului de instruire antreprenorială din cadrul Proiectului „Business Academy for Women” (BAW), 22 noiembrie 2017
Filiala Edineţ a Camerei de Comerț și Industrie – formator local şi Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) au finalizat cursul de instruire antreprenorială din cadrul Proiectului „Business Academy for Women” (BAW).
Lansarea Cursului de instruire antreprenorială din cadrul Proiectului „Business Academy for Women” (BAW) în or.Edineţ
În data de 26-27 octombrie 2017 Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și formatorul local filiala Edineţ a Camerei de Comerț și Industrie au lansat, la Edineţ, cursul de instruire antreprenorială din cadrul Proiectului „Business Academy for Women” (BAW).
Expoziţia-târg “Ultima frunză 2017”, or.Ocniţa, 24-27 octombrie 2017
Circa 20 de agenţi economici şi-au expus produsele la expo-târg „Ultima frunză 2017”, ediţia IV-a, organizată de filiala Edineţ a CCI RM şi Consiliul raional Ocniţa la data de 24-27 octombrie 2017.
“Festivalul Florilor de Toamnă 2017”, ediţia I-a, mun. Edineţ, 14-15 octombrie 2017
“Festivalul Florilor de Toamnă 2017”, ediţia I-a, a îmbrăcat mun.Edineţ în frumoase haine coloristice tomnatice, adunând 32 de participanţi. Festivalul este organizat de filiala Edineţ a CCI RM şi Primăria municipiului Edineţ, partenerul mass-media “Curierul de Edineţ”.
Tîrgul expoziţional universal “Toamna de aur la Donduşeni”, 21-24 septembrie 2017
În perioada 21-24 septembrie 2017 la Donduşeni a avut loc expoziţia-târg „Toamna de aur la Donduşeni”, ediţia a III-a.
Sesiune de informare privind acordarea granturilor destinate tinerilor antreprenori în cadrul IFAD, or.Donduşeni
În data de 15 septembrie 2017 filiala Edineţ a CCI a organizat sesiune de informare privind acordarea grant-urilor destinate tinerilor antreprenori în cadrul IFAD pentru tinerii antreprenori din raionul Donduşeni.
Masa rotundă “Combaterea corupției în Moldova: ce poate face businessul?”
În data de 13 septembrie 2017 la Edineţ a avut loc masă rotundă: Combaterea corupției în Moldova: ce poate face businessul?
Expoziţia-târg „Augustiniada 2017”, ediţia a VII-a, mun. Edineţ, 17-20 august 2017
În perioada 17-20 august 2017 la Edineţ se desfăşoară expoziţia-târg „Augustiniada 2017”, ediţia a VII-a. Circa 30 agenţi economici participă la târgul expoziţional la Edineţ.